Polițiștii recomandă: Opt sfaturi de care să ții cont când pleci la drum cu mașina

Autor: Marius Vișan 10 aug. 2021 Știri auto
Polițiștii recomandă: Opt sfaturi de care să ții cont când pleci la drum cu mașina

Polițiștii au continuat acţiunile pe şosele pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere.

Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

”Stimați conducători auto, cel mai important lucru rămâne ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație!” reamintește șoferilor Poliția Rutieră într-o comunicare de presă publicată pe site-ul instituției.

Pentru deplasarea în siguranță, polițiștii reamintesc șoferilor următoarele sfaturi:

1. Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

2. Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

3. Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

4. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!

5. Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

6. Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!

7. Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

8. Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Poliția Română


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide